11.05.2019  Studenţii Academiei „Ştefan cel Mare” a MAI celebrează Ziua Europei


Tradiţional, la 11 mai 2019 Academia „Ştefan cel Mare” a MAI a participat la celebrarea Zilei Europei 2019. În „Orăşelul European”, amplasat pe teritoriul Grădinii Publice „Ştefan cel Mare”, studenţii au repartizat pliante celor prezenţi, cu referire la procesul de instruire în cadrul instituţiei şi de cooperare internaţională a Academiei cu instituţiile de învăţământ şi de drept din Uniunea Europeană.


08.05.2019  Recunoştinţă adusă veteranilor MAI, participanţi la cel de al Doilea Război Mondial


La 08 mai curent, în preajma sărbătoririi victoriei asupra fascismului, un grup de angajaţi şi studenţi ai instituţiei, în frunte cu preşedintele consiliului veteranilor Academiei „Ştefan cel Mare”, dl Vasile Stolearov, au efectuat vizite la domiciliile veteranilor Ministerului Afacerilor Interne, participanţi la cel de al Doilea Război Mondial. În numele conducerii MAI, eroilor le-au fost adresate cuvinte de susţinere şi recunoştinţă, totodată fiecăruia dintre ei înmânându-lise câte un colet cu provizii.


26.04.2019  Dezvoltarea aptitudinilor şi promovarea cunoştinţelor profesionale ale angajaţilor din cadrul subdiviziunilor MAI prin cursuri specializate de perfecţionare desfăşurate la Academia „Ştefan cel Mare”


În scopul dezvoltării aptitudinilor şi promovării cunoştinţelor profesionale ale angajaţilor din subdiviziunile Ministerului de Interne, conform ordinului MAI nr. 214 din 22.06.2018, în cadrul Departamentului dezvoltare profesională şi managerială al Academiei „Ştefan cel Mare” au fost organizate şi desfăşurate de la începutul anului curent diverse cursuri de perfecţionare/specializare, fiind instruiţi în acest sens circa 700 de angajaţi din diferite structuri teritoriale ale MAI.


25.04.2019  Masa rotundă cu genericul: „Aspecte de prevenire şi investigare a infracţiunilor informatice şi a infracţiunilor din domeniul telecomunicaţiilor”.


La 25 aprilie 2019, Catedra „Procedură penală şi Criminalistică” Academiei „Ştefan cel Mare” a organizat Masa rotundă cu genericul: „Aspecte de prevenire şi investigare a infracţiunilor informatice şi a infracţiunilor din domeniul telecomunicaţiilor”.


25.04.2019  Vizita de monitorizare din partea reprezentanţilor Oficiului Erasmus+


La 25 aprilie 2019, Academia „Ştefan cel Mare” a fost gazda vizitei de monitorizare din partea reprezentanţilor Oficiului Erasmus+ în Moldova, în contextul implementării Proiectului „Legislaţia europeană privind drepturile omului pentru universităţile din Ucraina şi Moldova / European Human Rights Law for Universities of Ukraine and Moldova” (HRLAW) (nr. de referinţă: 573861-EPP-1-2016-1-EE-EPPKA2-CBHE-JP).


25.04.2019  Comemorarea victimelor tragediei de la Cernobîl


Astăzi, 25 aprilie 2019, în incinta Ministerului Afacerilor Interne a avut loc comemorarea victimelor unui eveniment tragic, marcat în istoria întregii omeniri ca zi de doliu şi, în acelaşi timp, ca filă grea din plumb cu multe semne de întrebare. Acest dezastru este considerat ca fiind cel mai grav accident din istoria industriei nucleare. Este vorba de 26 aprilie 1986, ora 01:23 – momentul producerii exploziei în reactorul nr. 4 de la Centrala atomo-electrică din Cernobîl. În timp record această tragedie a luat viaţa şi sănătatea miilor de oameni. Dar cel mai dramatic este faptul că şi astăzi numărul acestora continuă să crească, consecinţele dezastrului nuclear fiind inestimabile.


23.04.2019  Ziua Drapelului de Stat al Republicii Moldova


Marţi, la 23 aprilie curent, în cadrul Academiei „Ştefan cel Mare” a fost organizată o solemnitate cu prilejul consemnării Zilei Drapelului de Stat al Republicii Moldova, sărbătorită anual la 27 aprilie.