Astăzi
05 - February - 2012
  Home Contact Fotoalbum Lincuri FAQ  
Pagina de start
Despre Academie
Administraţia
Statutul juridic
Structura
Acreditarea
Istoria
Facultatea Drept
Facultatea Securitate şi Ordine Publică
Catedre
Institut
Relatii internationale
Reviste ştiinţifice
Noutăţi editoriale
Doctorat
Publicaţii electronice
Evenimente
Excursul Academiei
Liceul de Cadeţi
CAEDP
Admitere 2011
Legislatia
Despre Academie

Istoria


Rectorii Academiei "Ştefan cel Mare"

În contextul tendinţelor de renaştere naţională, la sfîrşitul anilor '80, conducerea M.A.I. al Republicii Moldova a început elaborarea propriei concepţii de pregătire a cadrelor pentru organele afacerilor interne. La 17 august 1990, Guvernul Republicii Moldova adoptă Hotărîrea nr.276 „Cu privire la înfiinţarea Academiei Naţionale de Poliţie şi restructurarea actualelor instituţii de învăţămînt din sistemul Ministerului Afacerilor Interne”. În Hotărîre era prevăzut a deschide, cu începere de la 1 septembrie 1990, Academia Naţională de Poliţe „Ştefan cel Mare” a M.A.I. cu statut de universitate. Academia urma să instruiască jurişti de înaltă calificare, care vor activa în organele de afaceri interne ale republicii. Academia trebuia să asigure pregătirea prin învăţămîntul de zi a 200 de persoane şi prin învăţămîntul fără frecvenţă – 150 de persoane. Academia de Poliţie „Ştefan cel Mare” a parcurs în evoluţia sa cîteva etape: Prima etapă, cea de întemeiere, cuprinde toate evenimentele ce ţin de perioada primăvara anului 1990-5octombrie 1991. În această perioadă sunt elaborate actele normative care reglementau activitatea Academiei, statele de personal, totodată, se desfăşoară munca de selecţionare a funcţionarilor pentru ocuparea posturilor vacante, sunt făcuţi paşi decisivi pentru consolidarea bazei tehnico-materiale a Academiei, angajarea efectivului şi organizarea procesului de studii. În scopul desfăşurării procesului de instruire sunt formate primele catedre: Pregătire militară, fizică şi de luptă; Drept public; Limbi moderne; Discipline social-politice; Administrare şi asigurare informativ-tehnică. În iulie - august 1991, s-a desfăşurat primul concurs de admitere la Academia de Poliţie. Drept urmare, au fost înmatriculaţi primii cursanţi: 222 de persoane la facultatea cu frecvenţă; 114 persoane la facultatea fără frecvenţă; 20 de persoane au fost selectate pentru a-şi face studiile la Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza” din Bucureşti. Primul an de studii a început la 1 octombrie 1991. Peste cîteva zile, la 5 octombrie, a avut loc festivitatea solemnă de inaugurare a Academiei de Poliţie şi de depunere a jurămîntului de primii cursanţi. La festivitate au fost prezenţi Preşedintele Republicii Moldova Mircea Snegur şi Preşedintele Parlamentului Alexandru Moşanu. Academiei de Poliţie i-a fost înmînat Drapelul. O altă etapă, cea de consolidare, cuprinde activitatea de organizare şi desfăşurare a procesului de pregătire a cadrelor şi include perioada 5 octombrie 1991 - 22 mai 1995. În anii aceştia se întreprind măsuri de consolidare a corpului profesoral-didactic. Numărul catedrelor a crescut pînă la douăsprezece. La 27 octombrie 1992 este fondat Senatul, organul suprem colegial de administrare al Academiei. În anul 1995 în Academia de Poliţie a avut loc prima promoţie. Primii ofiţeri de poliţie ai Republicii Moldova, în număr de 170 de persoane, selectaţi şi instruiţi de Academia Naţională de Poliţie „Ştefan cel Mare”, au completat locurile vacante în diverse subdiviziuni ale M.A.I. 12 tineri ofiţeri s-au încadrat imediat în activitatea didactico-ştiinţifică a Academiei. Astfel, Academia de Poliţie urma să realizeze un nou obiectiv: asigurarea pregătirii cadrelor pentru instituţiile de învăţămînt ale M.A.I. În condiţiile de reformare continuă a societăţii din Republica Moldova, a apărut necesitatea stringentă de restructurare a procesului de pregătire a cadrelor pentru Ministerul Afacerilor Interne. În acest context se înscrie Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova nr.325 din 22.05.1995 „Privind concepţia pregătirii cadrelor de jurişti în instituţiile de învăţămînt ale M.A.I.”, hotărîre care marchează o nouă etapă în consolidarea Academiei de Poliţie „Ştefan cel Mare” (22 mai 1995 - 27 martie 1997). Documentul citat a stipulat comasarea Academiei Naţionale de Politie şi a Şcolii Medii Speciale de Poliţie într-o singură instituţie: Academia de Poliţie „Ştefan cel Mare”. Potrivit noii concepţii, principala sarcină a Academiei de Poliţie consta în pregătirea specialiştilor de înaltă calificare pentru organele afacerilor interne, precum şi organizarea reciclării funcţionarilor de poliţie. Începînd cu această perioadă, Academia devine şi un centru de bază privind asigurarea ştiinţifică a măsurilor de contracarare a criminalităţii. În cadrul Academiei de Poliţie este creat Centrul de cercetări ştiinţifice. În martie 1997 a demarat o altă etapă, cea de modernizare a Academiei de Poliţie. Etapa în cauză s-a distins prin transformări esenţiale în activitatea Academiei de Poliţie. În această perioadă au fost întreprinse măsuri în vederea schimbării imaginii Academiei de Poliţie în faţa opiniei publice. Academiei i-a fost acordat statutul de Mare Unitate Militară. A avut loc, de asemenea, o extindere vizibilă a activităţii ştiinţifice a Academiei. Începînd cu septembrie 1997, Academia desfăşoară pregătirea cadrelor didactico-ştiinţifice prin învăţămîntul postuniversitar (cursuri postuniversitare specializate şi doctorat). Drept rezultat, în 1998, la Academia de Poliţie, pentru prima dată în Republica Moldova, au fost înmînate 13 diplome de master în drept absolvenţilor cursurilor postuniversitare specializate. În iulie 2000 a fost constituit Consiliul ştiinţific specializat pentru susţinerea tezelor de doctorat la specialitatea „Drept penal şi criminologie; Drept penitenciar”. A fost consolidată baza tehnico-materială a procesului de instruire. Ca urmare, la Academia de Poliţie au fost deschise 5 clase specializate, utilate cu 80 de computere de ultimă generaţie, conectate la sistemul Internet şi Jurist. Tot în această etapă a fost fondată Universitatea de Cultură. S-a extins interacţiunea dintre Academie şi diverse organisme internaţionale nestatale; s-au lărgit relaţiile interuniversitare atît în republică, cît şi peste hotare. O nouă etapă a reformelor s-a conturat în toamna anului 2001, fiind determinată de reforma concepţiei pregătirii cadrelor în M.A.I. şi de necesitatea continuării procesului de ajustare a activităţii Academiei de Poliţie la noile exigenţe ale M.A.I. şi la necesităţile societăţii. Astfel, Catedra pregătire militară şi tactică specială a fost reorganizată în Catedra carabinieri şi pregătire militară. Urmează a fi organizată Catedra ştiinţe penitenciare. Au fost operate un şir de alte schimbări structurale. Este intensificată cu desăvîrşire activitatea de acreditare a Academiei de Poliţie „Ştefan cel Mare”. Rezultatele activităţii Academiei de Poliţie în anii 1990-2001 confirmă importanţa acestei instituţii în calitate de verigă principală în sistemul de instruire a cadrelor pentru Ministerul Afacerilor Interne.

 
| Despre Academie | Contacte | Relatii internationale | Biblioteca | Noutăţi editoriale | Catedre | Abiturient 2007 | Excursul Academiei

2002 Academia de poližie. Site developed by WebArt Studio.