La data de 06.11.2013 în adresa conducerii Academiei ,,Ştefan cel Mare” a fost depus un raport, semnat de un student la facultatea cu frecvenţă redusă. Scrisoarea se încheie cu următoarea solicitare. ,,Rog să-mi permiteţi să frecventez sesiunea de examinare la o frecvenţă mai liberă, întru-cât în aprilie 2013 de către aşa-numitul ,,minister de externe” de la Tiraspol, eu şi alţi patru colegi, am fost declaraţi ,,persona non grata”, iar în legătură cu faptul că domiciliul meu este în or. Bender, trecerea ,,posturilor transnistrene” este problematică. Până în prezent această problemă nu a fost soluţionată. Mă oblig să mă prezint la toate examenele.”
Faptul că populaţia din regiunea de est a Moldovei se află într-o stare de incertitudine nu este o noutate, mai grav este faptul că oamenii din regiunea transnistreană sunt obligaţi să se conformeze unor acte normative ilicite emise şi aprobate de către autorităţile separatiste ale aşa – numitei RM Nistrene, nerecunoscută pe plan internaţional.
Scrisoarea de mai sus este dovada faptului că sunt încălcate flagrant drepturile şi libertăţile constituţionale ale cetăţenilor RM, iar impedimentele vizează dreptul persoanei la libera circulaţie, un drept individual, viciat prin emiterea de către autorităţile separatiste a unei hotărâri ilegale, de a declara persoanele ,,non grata”. Aşa numitul ,,minister de externe” de la Tiraspol îşi motivează atitudinea făcând trimitere la mecanismul de implementare a prevederilor ,,Acordului privind principiile soluţionării paşnice a conflictului armat din regiunea transnistreană a Moldovei” din 1992, care de fapt nu funcţionează. În art.5 al Acordului se spune ,,părţile în conflict consideră inadmisibilă aplicarea unor sancţiuni sau blocade. În acest context vor fi prompt înlăturate orice obstacole din calea circulaţiei mărfurilor, serviciilor şi persoanelor…”.
Problema drepturilor omului este una destul de sensibilă când se vorbeşte de Transnistria şi cetăţenii statului nostru în această regiune, este şi opinia juriştilor, şi perceperea oamenilor simpli, şi în acest sens, Republica Moldova are obligaţia pozitivă de a asigura respectarea corespunzătoare a acestor drepturi şi libertăţi. Dar, ce ne facem atunci când singura modalitate de dialog direct dintre Chişinău şi Tiraspol este cea stabilită la nivel înalt de reprezentanţi politici? Atunci când discuţiile interminabile nu aduc rezultate scontate, iar încălcările drepturilor omului în regiunea transnistreană capătă caracter cronic şi de masă?
Situaţia expusă în raportul de mai sus constituie o încălcare majoră ale prevederilor art.13 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului (la care Republica Moldova a aderat la data de 28.07.1990), a art. 2 şi 3 al Protocolului IV a Convenţiei Europene ale Drepturilor Omului (pe care Republica Moldova a ratificat-o la data de 12.09.1997), a art.4, 18 şi 27 din Constituţia Republicii Moldova, – şi datorită cărui fapt, autorităţilor Republicii Moldova le revine responsabilitatea şi un rol activ în soluţionarea problemei create.
Considerăm că, pentru asigurarea respectării dreptului persoanei la libera circulaţie în regiunea transnistreană, autorităţile Republicii Moldova trebuie să întreprindă următoarele acţiuni concrete orientate spre:
-înlăturarea, neutralizarea factorilor şi condiţiilor care determină încălcările de acest gen;
-dublarea eforturilor politice, economice, juridice sau de altă natură în vederea restabilirii controlului asupra teritoriului din stânga Nistrului;
-declararea ca fiind ilegală a acelor acte care au dus la violarea drepturilor omului în regiunea de est a Republicii Moldova.
Am făcut publică această scrisoare pentru ca autorităţile Republicii Moldova să se autosesizeze şi să ia atitudine faţă de politica separatistă care promovează în mod abuziv interesele pe acest teritoriu, încălcând în mod flagrant drepturile şi libertăţile constituţionale ale cetăţenilor.