La 24 aprilie curent, în cadrul Academiei „Ştefan cel Mare” a fost consemnat evenimentul care, cu regret, rămîne a fi punctat în calendarele multor ţări cu culoare neagră. 29 ani în urmă, la 26 aprilie 1986 ora 01:23 s-a produs avaria la Centrala atomo-electrică din Cernobîl, Ukraina. Acest dezastru este considerat cel mai grav accident din istoria energiei nucleare, care a luat viaţa şi sănătatea miilor de oameni în primii ani de după producere, şi continuă să răpească vieţi omeneşti pînă în ziua de azi. În pofida acestui fapt unii angajaţi activi ai instituţiei precum şi cei trecuţi în rezervă, care au demonstrat bărbăţie şi spirit de sacrificiu la lichidarea consecinţelor avariei ne-au convins că paguba şi suferinţele provocate de asemenea tragedii pot fi înfruntate. Cu această ocazie, în cadrul întrunirii conducerii Academiei şi a participanţilor la lichidarea consecinţelor catastrofei a fost pregătit şi demonstrat un documentar despre acele evenimente faste. Martorii oculari, ce au trecut prin acest calvar, au împărtăşit din amintirile, emoţiile şi durerile lor. În semn de recunoştinţă pentru atitudinea conştiincioasă faţă de obligaţiile de serviciu, profesionalism înalt şi merite deosebite la înlăturarea consecinţelor avariei de la CAE Cernobîl, în numele conducerii MAI şi Academiei „Ştefan cel Mare” invitaţilor le-au fost înmînate premii şi ajutoare materiale.