Dialog pentru noi oportunități academice și profesionale

Dialog pentru noi oportunități academice și profesionale

La data de 29 septembrie, Academia „Ștefan cel Mare” a fost gazda unei delegații a Asociației Europene a Studenților în Drept (ELSA) Moldova, în cadrul unei vizite de curtoazie și de inițiere a unor noi oportunități de colaborare.

Discuțiile s-au axat pe identificarea unor oportunități de dezvoltare academică și profesională pentru studenții Academiei, precum și pe crearea unui cadru favorabil schimbului de experiență și interacțiunii dintre comunitățile studențești.

Un subiect important al dialogului l-a constituit posibilitatea încheierii unui acord de colaborare între cele două părți, care să ofere un cadru pentru dezvoltarea unor inițiative și activități comune dedicate studenților.

În acest context, colaborarea ar putea fi valorificată prin organizarea unor activități educaționale, sesiuni de schimb de experiență și alte inițiative menite să contribuie la consolidarea relațiilor interuniversitare și la valorificarea oportunităților de formare academică și profesională.

Academia „Ștefan cel Mare” își reafirmă deschiderea pentru dezvoltarea unor parteneriate cu organizații și instituții care susțin implicarea studenților, schimbul de experiență și dezvoltarea lor profesională, în beneficiul unei comunități academice active și conectate la oportunitățile de formare și colaborare.

Ultima actualizare: 30 Sept 2026 - 11:42