Formare specializată pentru eficientizarea activității în domeniul ordinii publice
În perioada 11 mai – 30 octombrie 2026, Direcția „CIPAL”, din cadrul Academiei „Ștefan cel Mare” a Ministerului Afacerilor Interne, a organizat cursul de specializare în domeniul ordinii publice, destinat unui grup de 52 de subofițeri din cadrul subdiviziunilor MAI.
Programul de instruire a avut drept obiectiv consolidarea cunoștințelor teoretice și dezvoltarea abilităților practice necesare îndeplinirii eficiente a atribuțiilor de serviciu, cu accent pe aplicarea corectă a cadrului normativ și gestionarea situațiilor specifice activității de menținere a ordinii și securității publice.
Pe parcursul cursului, participanții și-au actualizat cunoștințele privind modificările legislative din domeniu și au aprofundat aspecte importante ale aplicării legislației în activitatea profesională, prin metode interactive de instruire și valorificarea experienței practice.
Procesul de formare a fost asigurat de formatori ai Academiei, alături de specialiști și practicieni cu experiență din cadrul structurilor subordonate Ministerului Afacerilor Interne, facilitând schimbul de bune practici și corelarea pregătirii teoretice cu cerințele activității operative.
Prin desfășurarea acestor programe de specializare, Academia „Ștefan cel Mare” își reafirmă angajamentul față de perfecționarea continuă a personalului MAI și consolidarea capacităților profesionale necesare asigurării unui climat de ordine și siguranță în comunitate.