Jurământul Solemn – simbol al onoarei și al devotamentului față de Patrie
Astăzi, 140 de tineri au făcut un pas important pe drumul vocației alese, asumându-și, prin Jurământul Solemn, responsabilitatea de a servi Republica Moldova cu onoare, devotament și respect față de lege. Studenții anului I ai Facultății de drept, administrație, ordine și securitate publică din cadrul Academiei „Ștefan cel Mare” a Ministerului Afacerilor Interne au marcat astfel un moment important în formarea lor academică și profesională.
La eveniment au participat ministra afacerilor interne, Daniella Misail-Nichitin, rectorul Academiei, Dinu Ostavciuc, reprezentanți ai conducerii și corpului didactic al instituției, conducători ai subdiviziunilor Ministerului Afacerilor Interne, precum și părinții, apropiații studenților, veniți să împărtășească emoția și mândria acestui moment de referință.
Într-o atmosferă încărcată de emoție și solemnitate, cei 140 de studenți au rostit angajamentul solemn față de Republica Moldova, în fața Drapelului de Luptă al Academiei, și au intonat Imnul de Stat. Prin fiecare cuvânt al jurământului, tinerii au reafirmat disponibilitatea de a-și îndeplini cu demnitate îndatoririle, de a respecta legea și de a pune în slujba societății cunoștințele și competențele pe care le vor dobândi pe parcursul studiilor.
În mesajul adresat studenților, rectorul Academiei „Ștefan cel Mare”, Dinu Ostavciuc, a subliniat rolul valorilor morale în formarea viitorilor profesioniști și responsabilitatea fiecărui tânăr de a-și construi propriul parcurs profesional prin alegeri asumate și perseverență: „Dragi studenți, aveți în față ani de studii, multe provocări și un viitor pe care fiecare dintre voi și-l va construi prin propriile alegeri. Vă felicit pentru alegerea făcută și pentru Jurământul pe care urmează să-l depuneți. Vă doresc să aveți parte de o carieră frumoasă și de împliniri pe măsura muncii voastre."
Ceremonia s-a încheiat cu defilarea studenților-debutanți, în semn de respect față de conducerea Ministerului Afacerilor Interne și față de toți cei prezenți. Prin rigoarea și sincronizarea mișcărilor, defilarea a exprimat disciplina, unitatea și spiritul de echipă – valori esențiale pentru cei care se pregătesc să servească legea și cetățenii.
Depunerea Jurământului Solemn, reprezintă mai mult decât un moment festiv în viața studenților. Este asumarea unei misiuni care cere integritate, curaj, echilibru și devotament, precum și conștientizarea faptului că încrederea cetățenilor se câștigă prin fiecare decizie și fiecare acțiune.
La 36 de ani de la constituire, Academia „Ștefan cel Mare” a MAI își reafirmă misiunea de a forma generații de profesioniști pregătiți să răspundă provocărilor prezentului și să contribuie la un viitor sigur pentru Republica Moldova.
Astăzi au rostit un jurământ. De mâine, prin studiu, disciplină și perseverență, vor începe să demonstreze ce înseamnă să-l onorezi.
Jurământul nu este doar un angajament rostit, ci o responsabilitate care trebuie demonstrată prin fapte.