Schimb internațional de experiență privind tehnicile defensive

Schimb internațional de experiență privind  tehnicile defensive

În perioada 14–16 septembrie 2026, reprezentanții Academiei „Ștefan cel Mare” a MAI au participat la cea de-a doua parte a Workshopului privind tehnicile de apărare, desfășurat în orașul Skopje, Macedonia de Nord.

Academia a fost reprezentată de asistentul universitar al Catedrei educație fizică și autoapărare, Gabriel Crețu, împreună cu doi studenți ai instituției.

La atelier au participat experți și studenți din mai multe state, inclusiv Grecia, Slovacia, Kosovo, Bosnia și Herțegovina, Serbia, Albania și Muntenegru, reuniți în cadrul unei platforme de cooperare și schimb de experiență în domeniul pregătirii profesionale a viitorilor polițiști.

Obiectivul principal al reuniunii a fost elaborarea unui program de învățământ de nivel de bază privind tehnicile defensive necesare pentru aplicarea forței polițienești în situațiile întâlnite în activitatea de zi cu zi. Programul urmează să fie adaptat ulterior la specificul și necesitățile operaționale ale fiecărui stat participant, astfel încât să poată fi integrat în programele de formare ale academiilor de poliție.

În cadrul activităților, reprezentanții Academiei „Ștefan cel Mare” au prezentat practicile instituționale și programele de studiu existente în domeniul tehnicilor defensive și al aplicării forței polițienești, valorificând experiența acumulată în procesul de pregătire a studenților.

Totodată, aceștia s-au implicat în discuțiile și activitățile de lucru dedicate identificării provocărilor și oportunităților existente în procesul de instruire, aducând în atenție particularitățile și necesitățile instituției de formare a viitorilor profesioniști din cadrul Ministerului Afacerilor Interne.

Participarea la acest atelier a oferit Academiei oportunitatea de a contribui la elaborarea unui cadru comun de instruire, de a valorifica experiența partenerilor internaționali și de a identifica soluții care pot susține modernizarea procesului de pregătire în domeniul tehnicilor defensive și al aplicării forței.

Implicarea reprezentanților Academiei „Ștefan cel Mare” în astfel de inițiative contribuie la consolidarea cooperării internaționale, dezvoltarea competențelor profesionale și promovarea unor standarde moderne de pregătire a personalului destinat activității în domeniul ordinii și securității publice.

Ultima actualizare: 18 Sept 2026 - 16:07