A trecut în neființă comisarul-șef în rezervă Vadim CIOBANU

A trecut în neființă comisarul-șef în rezervă Vadim CIOBANU

În aceste clipe de tristețe profundă, colectivul Academiei „Ştefan cel Mare” cu regret trăieşte trecerea în nefiinţă a comisarului-șef în rezervă Ciobanu Vadim Mihail.

Luarea de rămas bun va fi organizată începând cu ziua de marți, 20 octombrie, orele 16.00 – până miercuri, 21 octombrie, orele 12.30, în incinta Complexului „Ritus” (sala nr.1) str. Doina 193, ulterior corpul neînsuflețit va fi trecut în biserica din adiacentul cimitirului „Sfântul Lazăr” (colocvial - „Doina”), de unde regretatul va fi petrecut în ultimul său drum.

Vadim Ciobanu s-a născut în oraşul Comrat la 9 iulie 1977, însă locul de baștină mereu l-a considerat satul Cărpineni din raionul Hîncești. Aici, în anul 1994, a absolvit Școala medie nr.2, după care a depus actele în Academia de Poliție „Ștefan cel Mare”. În anul 1999 a absolvit cu succes secţia învăţământ de zi a facultăţii de drept a Academiei (promoţia a IV-a), obţinând calificarea de jurist, iar în anul 2008 a finisat studiile la masterat, obţinând calificarea de „master în drept poliţienesc”, în cadrul aceleiași instituții.

Îndată, după absolvirea instituției de învățământ Vadim Ciobanu este selectat, din rândul celor mai buni absolvenți ai promoției, pentru funcția de inspector al Biroului personal al Secției personal și educație, rămânând să-și continue activitatea în cadrul Alma-Mater. Întreaga sa carieră domnia sa a dedicat-o domeniului resurse umane, urmând toate treptele evoluției profesionale, de la postul de inspector, urmând – inspector superior, inspector principal, șef secție, prorector pentru personal și educație. În perioada 2013-2015 activează în calitate de șef al Serviciului resurse umane în cadrul DIP al Ministerului Justiției, unde obține dreptul la pensie pe linia organelor de aplicare a legii. În anul 2015 revine la Academia „Ștefan cel Mare” a MAI în Secția management resurse umane, iar din anul 2019 este avansat în calitate de conducător al Direcției resurse umane.

Vadim Ciobanu și-a încheiat cariera profesională în cadrul Academiei la data de 3 aprilie curent, activând sumativ peste 14 ani doar în funcții manageriale în domeniul de referință.

Pe parcursul activităţii s-a remarcat prin calităţi profesionale excepționale, având o evoluție constantă și admirabilă în carieră, fiind un ofiţer disciplinat, sârguincios, cinstit, exigent, cu o dorință constantă de autodepășire, principal, hotărât în acţiuni, dar şi cu o bună capacitate de leadership în privința mobilizării personalului la îndeplinirea misiunilor încredințate. 

Din punctul de vedere al calităților personale, era înzestrat cu capacități excelente de relaționare, asiduitate, sacrificiu. S-a caracterizat prin a se oferi la nevoile colegilor și ale tuturor celor care i se adresau după ajutor. Nu știa să refuze, abordând interesul profesional drept prioritar, chiar și în detrimentul chestiunilor de ordin personal. Mereu a constituit o parte valoroasă a memoriei instituționale datorită capacităților sale intelectuale inedite.

Succesele obţinute pe tărâmul profesional au fost apreciate printr-o mulţime de menţiuni, premii, cadouri de preţ, diplome și distincţii departamentale, printre care:

Insigna „Pentru serviciu impecabil”, gr. III, 2005; Insigna „Colaborator eminent al MAI”, 2006; Crucea „Pentru merit”, cl. II, 2010; Insigna „Pentru serviciu impecabil”, gr. II, 2010; Insigna „20 ani Poliția RM”, 2010; Medalia comemorativă „25 ani ai Poliției RM”, 2015; Insigna „Pentru serviciul impecabil în cadrul MAI” de gr. I, 2019; Crucea „Pentru merit”, cl. II, 2020; Medalia comemorativă „30 de ani ai Academiei „Ştefan cel Mare”, 2020; Medalia comemorativă „30 de ani ai Ministerului Afacerilor Interne”, 2021; Crucea „Pentru merit” a Academiei, cl. II, 2021; Crucea „Pentru merit” a Academiei, cl. I, 2021.

Fiind profund marcaţi de pierderea colegului Vadim CIOBANU, întregul colectiv al instituţiei exprimă condoleanţe familiei îndurerate, rudelor şi tuturor celor care l-au cunoscut în clipele apogeului profesional.

Dumnezeu să-l odihnească în pace.

Ultima actualizare: 19 Oct 2026 - 14:03