La data de 6 mai 2026, în incinta Institutului de Educație Fizică și Sport al Universității de Stat din Moldova, s-a desfășurat Campionatul Republicii Moldova la lupte Grappling NoGi. Competiția, organizată de Federația de Lupte din Moldova, a reunit aproximativ 180 de sportivi din întreaga țară.
Academia „Ștefan cel Mare” a Ministerului Afacerilor Interne a fost reprezentată cu succes de doi sportivi, care au obținut rezultate meritorii, clasându-se pe podium, după cum urmează:
- Locul II – Bucur Artiom, categoria 84 kg, U20;
- Locul III – Loghin Eduard, categoria 71 kg, U20.
Rezultatele obținute confirmă nivelul înalt de pregătire al sportivilor și implicarea acestora în promovarea performanței sportive.
Adresăm sincere felicitări sportivilor, pentru performanțele remarcabile obținute și le dorim mult succes și noi victorii în competițiile viitoare.



