Activități organizatorice extracurriculare
Spartachiada la volei
În perioada 12-16 septembrie 2022, echipa de studenţi şi angajaţi ai Academiei „Ştefan cel Mare” a participat la Spartachiada de volei organizată de Clubul sportiv central „Dinamo”, ediţia 2022. Competiţia s-a desfăşurat între autorităţile administrative şi instituţiile din subordinea MAI.
Echipa Academiei a dat dovadă de caracter şi măiestrie, clasându-se pe locul 3 din 6 echipe participante.
Colectivul Senatului Studențesc aduce sincerele felicitări participanţilor cu ocazia rezultatului obţinut.
Ziua Internaţională a Păcii
La data de 21 septembrie 2022 în întreaga lume este marcată Ziua Internaţională a Păcii.
Cu acest prilej, copiii angajaţilor şi studenţii instituţiei au fost implicați în elaborarea desenelor tematice pentru expoziția cu genericul „Promovarea Păcii prin educație”.
Ulterior, micuții împreună cu studenții Academiei au realizat pe asfaltul platoului instituției un desen de proporții – simbolul zilei internaționale „Porumbelul Păcii”.
Donează sânge, susține ritmul vieții pe pământ”
La 26 octombrie 2022, Academia „Ştefan cel Mare” s-a alăturat Campaniei de donare voluntară a sângelui și a componentelor sanguine cu genericul „Donează sânge, susține ritmul vieții pe pământ” – Campanie lansată de Inspectoratul General al Poliției și Centrul Național de Transfuzie a Sângelui.
Studenţii voluntari au fost informaţi şi ghidaţi de către echipa Secţiei medicale a instituţiei.
Este plauzibil faptul că studenţii Academiei, de fiecare data, cu deschidere şi generozitate se mobilizează la diferite acţiuni cu caracter umanitar şi social.
Pe această cale conducerea instituţiei aduce recunoştinţă tuturor donatorilor de sânge, pentru nobilul său gest, atitudine şi grijă manifestată faţă de conaţionalii aflaţi în dificultate.
Sesiunea de instruire desfăşurată în cadrul programului de mobilitate KA1 Erasmus+
În perioada 28.10.2022 – 06.11.2022, un grup de studenţi ai Academiei „Ştefan cel Mare”, au participat la sesiunea de instruire „Ready, Steady, Go: My Healthy Lifestyle”, desfăşurată în cadrul programului de mobilitate KA1 Erasmus+, în c. Rovinaglia, Italia.
Sesiunea prenotată a reunit tineri din diferite ţări ale Europei: Italia, Croaţia, Georgia, România, Spania şi Republica Moldova – state cu un mediu cultural şi social diferit, dar, în acelaşi timp, cu o viziune şi o înţelegere similară a conceptului „stil sănătos de viaţă”.
Totodată, fiecare grup de participanţi au organizat propria seară culturală, prezentând câteva elemente de cultură şi tradiţii naţionale. Astfel, grupul delegat a interpretat o melodie populară, a prezentat un dans tradiţional şi a pregătit bucate tradiţionale.
Programul de mobilitate desfăşurat a servit drept o experienţă inedită pentru dezvoltarea personală şi profesională, care va îmbunătăţi conştientizarea şi va spori extinderea abilităţilor pe domeniile sus-menţionate.
Conferinţa ştiinţifico-practică studenţească
La data de 23.11.2022, în cadrul Academiei „Ștefan cel Mare” a MAI al RM s-a desfășurat Conferinţa ştiinţifico-practică studenţească cu genericul: „Probleme actuale ale dreptului procesual penal şi criminalistice în vederea respectării dreptului la apărare”.
Evenimentul a fost organizat de către membrii catedrei „Procedură penală, Criminalistică şi Securitate informaţională”.
La Conferinţa ştiinţifico-practică studenţească au participat cadrele profesoral-didactice și studenții Academiei „Ştefan cel Mare”, Facultatea drept, administraţie, ordine şi securitate publică, Domeniu de formare: Drept (buget/taxa), anul de studii III-IV.
Unul dintre obiectivele acestei sesiuni științifice a fost identificarea lacunelor de ordin legislativ care afectează drepturile şi libertăţile fundamentale ale părţilor în cadrul procesului penal.
Studenţii Academiei beneficiari ai burselor de merit
Cei mai buni studenţi ai Academiei „Ştefan cel Mare” a MAI vor primi burse de merit din partea statului în anul de studii 2022-2023.
Pentru bursele de merit au candidat studenţii din întreaga țară, care au obţinut la sesiunea de vară, în anul universitar precedent, media notelor acumulate, mai înaltă de 9,0.
Astfel, studenții Academiei: Ana-Maria Revencu a obţinut bursa Preşedintelui Republicii Moldova, iar Vadim Pareniuc – bursa Guvernului.
Eminenții se vor bucura de ajutor financiar din partea statului pentru performanţele academice deosebite şi participările la activităţile de cercetare ştiinţifică şi voluntariat.
Senatul Studențesc adresează sincerele felicitări câştigătorilor de burse şi le urează noi realizări și performanțe apreciabile în continuare!
Campania de promovare a Zilei Internaționale Anticorupție în plină desfășurare
La 7 decembrie 2022, studenții Academiei, voluntari ai proiectelor sociale lansate de Serviciul Protecție Internă și Anticorupție al MAI au fost antrenați în desfășurarea Concursului „Ora de integritate” – parte integrantă a Planului măsurilor organizatorice derivate din Campania de promovare a Zilei Internaționale Anticorupție.
Concursul a inclus 4 probe: „Salutul”, „Victorina „O oră de integritate””, „Tema pentru acasă”, „Improvizare”, reunind în scenă 3 echipe de studenți cu următoarele denumiri: „Academia MAI”, „Generația SPIA” și „Civiliștii”.
Măiestria concurenților a fost apreciată de juriu constituit din reprezentanții organizatorilor – Academia „Ștefan cel Mare”, SPIA al MAI, precum și ai partenerilor de proiect – Asociația Obștească „Uniunea Conducătorilor Auto” și Automobil Club Moldova.
Campania de promovare a Zilei Internaționale Anticorupție este în curs de desfășurare (5-9 decembrie 2022) și include un șir de activități de informare și sensibilizare preconizate în diferite localități ale Republicii Moldova.
Instruire în domeniul prevenirii şi informării privind fenomenul corupţiei
La data de 17 mai 2023, în cadrul Academiei „Ştefan cel Mare” au fost desfăşurate activităţi de instruire în domeniul de prevenire şi informare privind fenomenul corupţiei cu studenţii Facultăţii drept, administraţie, ordine şi securitate publică.
Activitatea a fost organizată de Serviciul protecție internă și anticorupție al Ministerului Afacerilor Interne al Republicii Moldova, de comun cu Direcția Generală Anticorupție a Ministerului Afacerilor Interne al României.