Absolvirea cursului de limbă engleză destinat angajaţilor MAI

În perioada 05.09.2022-25.11.2022, angajaţii din cadrul autorităţilor administrative şi instituţiilor din subordinea MAI au fost delegați pentru a fi instruiți la cursul de limbă engleză, organizat şi desfăşurat în cadrul Departamentului limbi moderne al Academiei „Ştefan cel Mare”, în număr de 97 de persoane. Conform Ordinului MAI nr. 403, au fost formate 4 grupe pe 3 niveluri: 2 grupe de nivelul A2, 1 grupă de nivelul A2+ și 1 grupă de nivelul B1.

Cursul prenotat, de iniţiere şi perfecţionare a limbii engleze, vizează dezvoltarea abilităților beneficiarilor în vederea utilizării acestora, în mod eficient, în cadrul parcursului profesional. La toate cele 3 niveluri de predare a limbii străine s-a insistat pe aplicarea tehnologiilor moderne, strategiilor și tehnicilor interactive, care au exploatat, cu succes, aspectele specifice și competențele de exprimare orală/scrisă, precum și cele de înțelegere orală/scrisă.

Certificatele de absolvire a cursului, ale celor 75 de angajați care au promovat cu succes evaluarea finală, au fost oferite astăzi, 29 noiembrie 2022, în cadrul unei ceremonii festive coordonate de către Prorectorul pentru personal formare şi personal, Iulian Caţ, şi șeful interimar al Departamentului limbi moderne, Ludmila Onica.