La data de 23 februarie 2026, Academia „Ștefan cel Mare” a Ministerului Afacerilor Interne a găzduit vizita doamnei Maia Giorbelidze, evaluator independent al Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD).
În cadrul întrevederii, conducerea Academiei a prezentat direcțiile strategice de dezvoltare, parteneriatele naționale și internaționale, precum și principalele rezultate obținute în proiectele implementate cu sprijinul PNUD. Un accent deosebit a fost pus pe impactul investițiilor realizate, inclusiv asupra Laboratorului criminalistic multifuncțional, modernizat cu sprijinul PNUD și al Guvernului Statelor Unite ale Americii.
Doamna Maia Giorbelidze a apreciat nivelul de implementare a proiectelor, sustenabilitatea acestora și implicarea activă a Academiei în asigurarea continuității și valorificării rezultatelor obținute. În același context, a fost remarcat rolul cheie al instituției în dezvoltarea competențelor profesionale ale personalului din sistemul afacerilor interne și în susținerea proceselor de consolidare a securității și rezilienței instituționale.
La rândul său, conducerea Academiei a exprimat recunoștință pentru sprijinul constant oferit de PNUD, reiterând deschiderea pentru extinderea cooperării prin implementarea unor noi proiecte strategice. Aceste inițiative vor viza consolidarea capacităților instituțiilor statului, modernizarea procesului educațional și contribuția la sporirea rezilienței și securității Republicii Moldova, inclusiv în context regional.
Vizita reconfirmă importanța parteneriatelor internaționale în procesul de modernizare instituțională și dezvoltare durabilă.








