Colaborarea continuă cu poliția suedeză

La data 15 septembrie 2021 Academia a fost gazda unei intrevederi cu delegaţia Poliției din Regatul Suediei în frunte cu Superintendent Șef de poliție dl Robert Haslinger. În componenţa delegaţiei sunt incluși experți din cadrul unui program nou de asistență inițiat de Guvernului Regatului Suediei pentru Poliția Republicii Moldova.

Discuţiile s-au axat pe următoarele trei componente ale programului de asistență: consolidarea parteneriatului comunitate-poliție, îmbunătățirea tacticilor și metodelor de intervenție a polițiștilor, precum și oportunități egale de leadership (gender) și includerea Academiei în calitate de partener al proiectului.

Poliția suedeză este un partener strategic al Poliției din Republica Moldova care a susținut plenar procesul de modernizare instituțională prin implementarea Programului „Suportul Suedez pentru Reforma Poliției din Republica Moldova” (2017-2020). În toți acești ani, Academia a fost parte al Programului de asistență și a beneficiat de multiple cursuri de instruire în cadrul componentelor tactici de intervenție și activitatea polițienească comunitară.

Oaspeţii s-au familiarizat cu activitatea instituţiei, organizarea internă, sistemul naţional de învățământ, procesul educaţional. A fost un schimb de opinii privind cooperarea între instituţii, în special părţile au pledat pentru semnarea unui acord de colaborare.

Astfel, continuarea colaborării cu poliția suedeză, în educarea şi instruirea poliţiei ne va ajuta să analizăm şi să ghidăm procesele de formare în cadrul Academiei „Ștefan cel Mare”.

De menţionat, că consolidarea relaţiilor cu partea suedeză, în contextul parcursului european al Republicii Moldova, constituie o prioritate a instituţiei în procesul de reformare şi modernizare a sistemului de învăţământ poliţienesc.