În baza ordinului Academiei nr. 8 din 24 ianuarie 2023, în perioada 25-28 ianuarie 2023, prorectorul pentru formare și personal, comisar-șef Iulian CAȚ și șeful Direcției „Centrul integrat de pregătire pentru aplicarea legii”, comisar-șef Sergiu STARODUB, au participat la Conferința anuală R-SIM „Provocări actuale și viitoare în formarea inițială a personalului din sistemul de apărare, ordine publică și securitate națională”, organizată în cadrul Școlii de Agenți de Poliție „Vasile Lascăr”, Câmpina, România.
R-SIM (Rețeaua Școlilor de Învățământ Militar din România) asigură dezvoltarea unei cooperări la nivel național și internațional pentru a consolida și îmbunătăți pregătirea personalului, urmărind totodată promovarea imaginii personalului din sistemul național de ordine publică și siguranță națională.
Scopul R-SIM este de a facilita schimburile și transferurile de cunoștințe, împărtășirea bunelor practici, sprijin reciproc, precum și încurajarea și valorificarea activităților de cercetare, de învățare și dezvoltare profesională continuă.
Astfel, în vederea dezvoltării relațiilor de cooperare cu instituțiile de formare din domeniul de ordine și siguranță publică din România, Academia „Ștefan cel Mare” a MAI, în persoana rectorului Dinu OSTAVCIUC, a depus cererea de adeziune, care a fost acceptată cu votul unanim al membrilor titulari, în cadrul ședinței anuale R-SIM.
Începând cu 26.01.2023, Academia „Ștefan cel Mare” a MAI a devenit membru partener al Rețelei Școlilor de Învățământ Militar din România.
Forul științific a reunit conducători ai școlilor cu profil militar, polițienesc, de jandarmi și ai celor din sistemul penitenciar. În calitate de invitați speciali au fost prezenți demnitari de stat, factori de decizie din domeniul sindicatelor, resurselor umane și ai entităților non-guvernamentale, precum și fețe bisericești. În conformitate cu regulamentul R-SIM, ștafeta președințială, cu mandat de un an de zile, a fost preluată de Școala Militară de Subofițeri de Jandarmi „Grigore Alexandru Ghica” din Drăgășani.
În calitate de membru partener al rețelei prenotate, reprezentanții Academiei „Ștefan cel Mare” a MAI vor lua parte la Conferințele anuale R-SIM, organizate în cadrul școlilor-membre de învățământ militar, ordine și securitate publică din România, preluând bunele practici în domeniile de formare inițială și continuă a personalului, precum și promovând imaginea instituției la nivel internațional.