Conferința internațională IADLEST 2026 în SUA

Şapte oficiali din cadrul forțelor de ordine din Republica Moldova au participat la Conferința Asociației Internaționale a Directorilor pentru Standarde și Formare în Domeniul Aplicării Legii (IADLEST), desfăşurată la Fort Worth, Texas, SUA.

Din delegația Republicii Moldova au făcut parte rectorul Academiei „Ștefan cel Mare” a MAI, Dinu Ostavciuc, prim-prorectorul pentru studii și management al calității Constantin Rusnac, șeful Direcției resurse umane Ivan Sîrbu, precum și alți reprezentanți cu funcții de conducere din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, implicați în domeniul formării profesionale și al managementului resurselor umane.

Evenimentul a reunit formatori, directori și experți de nivel internațional din domeniul aplicării legii, oferind participanților oportunitatea de a analiza tendințele actuale și provocările care influențează viitorul siguranței publice. Discuțiile au vizat, între altele, utilizarea inteligenței artificiale în procesul educațional, învățarea adulților, dezvoltarea programelor de studii, metodele de instruire bazate pe cercetare, precum și strategiile de recrutare și retenție a personalului.

Participanții au avut posibilitatea de a prelua bune practici și modele moderne de formare profesională, în vederea consolidării standardelor educaționale și modernizării sistemului de instruire din Republica Moldova, contribuind la dezvoltarea unei poliții moderne și eficiente, aliniate la standarde internaționale.