CUPA EROILOR LA EDIȚIA a XIII-a

La data de 20 februarie 2021 Ministerul Afacerilor Interne; Ministerul Educației, Culturii și Cercetării; Ministerul Apărării și Uniunea Națională a Veteranilor de Război pentru Independență au organizat Concursul Național militar-sportiv patriotic „Cupa Eroilor”, ediția a XIII-a, consacrat memoriei Eroilor căzuți în războiul pentru apărarea integrității teritoriale și Independenței Republicii Moldova și Angajaților structurilor de forță căzuți la datorie. Competiţia s-a desfășurat la Complexul sportiv „Moldova” din mun. Bălți.
Evenimentul a început cu depuneri de flori la monumentul lui Ştefan cel Mare şi Sfânt din oraşul Bălţi, unde a fost dat startul concursului militar – sportiv.
Echipele prezente la această competiței au fost formate din studenții Academiei „Ștefan cel Mare”; recruți și militari cu serviciu în termen cu vârsta cuprinsă între 18-21 ani, precum și echipe de veterani. Concursul a cuprins 5 probe: mini-fotbal, tragerea la țintă, tracțiuni la bara fixă, ridicarea halterelor, armrestling.
Echipa Academiei „Ştefan cel Mare” a MAI s-a clasat pe locul I, devenind deţinătoarea Cupei Eroilor.
Concursul este un omagiu adus martirilor neamului nostru şi un exemplu de educaţie a tinerei generaţii în spiritul patriotismului şi dragostei de Neam şi Ţară.
NE MÂNDRIM!!!