Dezvoltarea competențelor în protocol și etichetă pentru personalul cu funcții de conducere

Academia „Ștefan cel Mare” a Ministerului Afacerilor Interne a organizat în perioada 8-11 decembrie 2025, un curs de specializare în protocolul, ceremonialul și etica instituțiilor publice, destinat consolidării competențelor profesionale ale personalului cu funcții de conducere.

Activitatea de formare a fost condusă de conf. univ. dr. Oreste Tărîță, expert recunoscut în domeniul protocolului, ceremonialului și etichetei oficiale, care a oferit participanților o abordare complexă și actuală, asupra normelor de reprezentare instituțională.

Pe parcursul celor patru zile de instruire, participanții au aprofundat teme esențiale precum: fundamentele teoretico-metodologice ale protocolului și etichetei oficiale; evoluția istorică a normelor de protocol; particularitățile protocolului de stat din Republica Moldova; organizarea vizitelor oficiale și etapele protocolare aferente; elemente de protocol diplomatic și codul bunelor maniere. Cursul a îmbinat prezentările teoretice cu exemple aplicative, exerciții practice și discuții interactive, oferind un cadru profesionist pentru dezvoltarea abilităților necesare unei relaționări instituționale și internaționale, conforme cu normele de protocol recunoscute pe plan național și global.

Această inițiativă, confirmă angajamentul Academiei „Ștefan cel Mare” de a dezvolta programe de formare, adaptate necesităților actuale ale personalului cu funcții de conducere din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, contribuind la consolidarea unei culturi instituționale bazate pe profesionalism, responsabilitate și excelență.