Femeile în instituțiile de drept: provocări și perspective în context regional

În perioada 26-27 martie 2026, Academia „Ștefan cel Mare” a MAI a găzduit conferința internațională „Femeile în instituțiile de drept: Rolul, Provocările și Perspectivele”, organizată de Ministerul Afacerilor Interne al Republicii Moldova, în parteneriat cu Ministerul Afacerilor Interne al Ucrainei.

Evenimentul s-a desfășurat în contextul consolidării cooperării regionale pentru implementarea obiectivelor Consiliului de Securitate al ONU, prevăzute în Rezoluția 1325 privind femeile, pacea și securitatea. Conferința a reunit reprezentanți ai statelor din Regiunea a 15-a a Asociației Internaționale a Femeilor  Polițiste, precum și reprezentanți ai Academiei, facilitând schimbul de bune practici și dialogul instituțional în domeniul promovării egalității de gen în structurile de drept.

Pe parcursul celor două zile, participanții au abordat rolul femeilor în instituțiile de aplicare a legii, provocările întâmpinate în exercitarea atribuțiilor profesionale, precum și perspectivele de dezvoltare și consolidare a participării acestora în procesele de securitate și menținere a păcii.

Conferința a reconfirmat importanța cooperării internaționale și a schimbului de experiență în promovarea principiilor egalității de gen, contribuind la consolidarea capacităților instituționale și la dezvoltarea unor politici publice incluzive în domeniul securității.