La data de 8 iunie 2026, în cadrul Academiei „Ștefan cel Mare” a MAI, s-a desfășurat sesiunea științifică studențească cu genericul „Funcționarul public – calea între autoritate juridică și responsabilitate socială spre buna guvernare”, eveniment dedicat Zilei funcționarului public, marcată anual la 23 iunie.
Activitatea a fost organizată de Catedra drept public și a reunit cadre didactice și studenți ai Facultății drept, administrație, ordine și securitate publică, din anul I de studii, domeniul de formare administrație publică.
Sesiunea s-a desfășurat în format fizic și a inclus prezentări de rapoarte în plen, oferind participanților un cadru academic propice pentru analiza multiaspectuală a domeniului serviciului public, cu accent pe funcția și statutul funcționarului.
În cadrul dezbaterilor, a fost evidențiat rolul determinant al funcționarului public într-un stat de drept, acesta reprezentând veriga de conexiune între exercitarea autorității juridice și asumarea responsabilității sociale, în vederea asigurării unei guvernări eficiente.
Participanții au abordat subiecte relevante, precum aspectele conceptuale privind funcționarul public și funcționarul public cu statut special, regimul juridic al accesului în funcția publică, evoluția și perspectivele de dezvoltare a managementului funcției publice în Republica Moldova, precum și delimitările juridice referitoare la drepturile și obligațiile funcționarilor publici, atât în regim general, cât și în regim special.
Totodată, a fost subliniată necesitatea uniformizării practicilor de aplicare și interpretare a cadrului normativ în domeniu, în special în ceea ce privește evoluția în carieră și dezvoltarea profesională continuă a funcționarilor publici cu statut special din cadrul MAI, acestea constituind factori esențiali ai consolidării profesionalismului în serviciul public.
Prin tematica abordată și caracterul teoretico-aplicativ al intervențiilor, sesiunea științifică studențească și-a demonstrat relevanța, contribuind la formularea unor propuneri și soluții viabile pentru perfecționarea cadrului legislativ și a practicilor instituționale, în special în ceea ce privește mecanismele de stimulare profesională și protecție instituțională a funcționarilor publici cu statut special.







