La 2 iulie 2018 Garda de onoare a MAI, constituită din studenţii Academiei „Ştefan cel Mare”, a participat la ceremonia de comemorare a Sfântului Voievod Ştefan cel Mare, care cu 514 ani în urmă a trecut în nefiinţă. Evenimentul a avut loc la Mănăstirea Putna din judeţul Suceava România, unde este înhumat Marele Domnitor al tuturor timpurilor.
Pentru prima dată Garda de onoare a MAI L-a onorat pe Domnitor prin defilarea sub culorile tricolore ale Drapelului de luptă al Academiei „Ştefan cel Mare” a MAI care a fost binecuvântat şi sfinţit în cadrul slujbei religioase. Anume prin asemenea slujbe, pe acest loc sfânt din momentul când a fost ctitorită Mănăstirea Putna, erau sfinţite Drapelele şi Steagurile de luptă ale oştilor dinastiei Muşatinilor, din care făcea parte şi Ştefan cel Mare.