Astazi, 15 mai 2023, în cadrul Academiei ,,Ștefan cel Mare” a avut loc evenimentul de lansare a proiectului „Digitalizarea bibliotecii ,,Academiei Ștefan cel Mare a MAI””. Proiectul este realizat cu susţinerea generoasă a poporului român, prin intermediul Departamentului pentru Relația cu Republica Moldova.
La eveniment au participat conducerea instituţiei şi reprezentanții Direcției coordonare asistență externă și managementul proiectelor a MAI.
În cadrul întâlnirii au fost prezentate obiectivele proiectului remarcând, în același timp, rolul important pe care îl are acest proiect în promovarea agendei de europenizare, încadrâdu-se perfect în obiectivele propuse de Foaia din parcurs pentru implementarea măsurilor prioritare în domeniul afacerilor interne urmare a acordării Republicii Moldova a statutului de ţară candidată pentru aderarea la Uniunea Europeană, aprobată prin ordinul MAI nr.50 din 03.02.2023, precum și Matricea de dezvoltare a MAI pe perioada 2022-2025.