La data de 28 martie 2024, Departamentul limbi moderne al Academiei „Ștefan cel Mare” a organizat masă rotundă cu genericul „Rolul femeii în poliție”, în contextul împlinirii a 6 ani de la intrarea în vigoare a Hotărârii de Guvern, nr. 259/2018 cu privire la aprobarea Programului Național de Implementare a Rezoluției 1325 a Consiliului de Securitate al ONU privind Femeile, Pacea și Securitatea.
În cadrul acesteia, studenţii instituţiei ghidați de formatorii de limbă engleză și franceză, au realizat demersul evolutiv al femeii polițiste de la originile sale istorice până în zilele noastre. Ca urmare a abordării asumate și a cercetării minuțioase a temelor de interes propriu și comun, cei prezenți s-au convins de rolul cheie, pe care femeia polițistă îl are în promovarea și menținerea păcii și securității în țară, în rezolvarea problemelor comunitare și în gestionarea situațiilor de urgență.
Discuțiile au evidențiat importanța egalității de gen în serviciul polițienesc identificând modalități de promovare și susținere a implicării femeilor în acest domeniu vital pentru societatea noastră.
Ministerul Afacerilor Interne este desemnat responsabil de generalizarea rezultatelor acțiunilor prevăzute în Programul nominalizat.