Academia „Ștefan cel Mare” a MAI a finalizat cu succes proiectul „Informare și dezvoltare personală privind sănătatea mintală în rândul angajaților MAI”, implementat în parteneriat cu organizația MENSANA prin intermediul I.P. Trimbos Moldova.
În cadrul proiectului, peste 500 de angajați ai Ministerului Afacerilor Interne au beneficiat de sesiuni de formare, ateliere tematice și activități interactive dedicate sănătății mintale, rezilienței psihologice și prevenirii sindromului de epuizare profesională.
Proiectul a fost desfășurat în cadrul Programului „Suport pentru Reforma serviciilor de sănătate mintală din Republica Moldova”, finanțat de Agenția Elvețiană pentru Dezvoltare și Cooperare, având drept obiectiv consolidarea capacităților profesionale și personale ale angajaților din cadrul subdiviziunilor MAI în domeniul sănătății mintale.
Cu această ocazie, participanții au primit certificate de participare, ca recunoaștere a implicării active și a competențelor dobândite pe parcursul activităților de instruire.
Academia „Ștefan cel Mare” adresează mulțumiri partenerilor MENSANA și I.P. Trimbos Moldova pentru colaborarea valoroasă, expertiza oferită și implicarea activă în realizarea acestei inițiative de importanță majoră pentru sistemul afacerilor interne.
De asemenea, este exprimată recunoștința față de Agenția Elvețiană pentru Dezvoltare și Cooperare pentru sprijinul acordat în implementarea proiectului, contribuind astfel la promovarea sănătății mintale și a bunăstării psihologice în cadrul instituțiilor MAI.
Totodată, este apreciată implicarea formatorilor psihologi și a tuturor participanților, care au demonstrat profesionalism, deschidere și responsabilitate pe parcursul desfășurării activităților.
Rezultatele obținute confirmă importanța dezvoltării unei culturi organizaționale orientate spre protejarea sănătății mintale, reducerea stigmatizării și susținerea echilibrului emoțional al angajaților MAI. Academia își reafirmă angajamentul de a continua implementarea inițiativelor dedicate bunăstării psihologice și consolidării unui mediu instituțional sănătos și sustenabil.






