La 25 aprilie Academia „Ştefan cel Mare” a participat cu un program festiv în cadrul activităţilor consacrate Zilei Naţionale a Drapelului de Stat al Republicii Moldova, manifestaţia organizată de către Consiliul raional Soroca, care a avut loc în oraşul Soroca, începînd cu orele 11:00.
În cadrul evenimentului studenţii instituţiei au prezentat un Flashmob în memoria funcţionarilor de poliţie căzuţi la datorie pentru apărarea Integrităţii şi Independenţei Republicii Moldova – Pentru Ţară, Pentru Neam, Pentru Tricolor şi programul „Platou – Show” (elemente de mânuire a armelor de luptă).
Garda de onoare a Academiei a asigurat depunerea coşului de flori la monumentul „Ştefan cel Mare şi Sfânt” de către Preşedintele Consiliului raional Soroca şi comandantul Academiei.