În perioada 11–13 mai 2026, în cadrul Direcției dezvoltare profesională, s-a desfășurat cursul de formare profesională cu tematica „Securitate informațională”. Activitatea a fost organizată de Academia „Ștefan cel Mare” a MAI, în colaborare cu Programul EU4Security Moldova din cadrul CEPOL.
La instruire au participat, în calitate de formatori, Tița Mădălina, reprezentant CEPOL (România), și Lesnic Sergiu, reprezentant al Poliției de Frontieră a Republicii Moldova.
Programul de instruire a fost conceput în conformitate cu standardele europene în domeniul securității informațiilor și a avut drept obiectiv, consolidarea capacităților operaționale ale personalului implicat în investigarea criminalității informatice.
Grupul-țintă a fost constituit din 24 de ofițeri din cadrul subdiviziunilor MAI, selectați în funcție de atribuțiile profesionale și necesitatea dezvoltării competențelor în domeniul gestionării securității informaționale organizaționale.
Tematicile abordate au inclus: bune practici în securitate cibernetică; facilitatori în criminalitatea informatică; introducere în inteligența artificială; autentificare securizată și gestionarea parolelor.
Activitățile de instruire au inclus și exerciții practice, precum simulări de autentificare securizată și gestionare a parolelor de intervenție, oferind participanților posibilitatea de a aplica tehnicile dobândite în condiții apropiate de realitate.






