Astăzi, 23 iunie, cu profundă tristeţe şi compasiune, reprezentanții conducerii instituției, angajații și Garda de Onoare, constituită din studenții Academiei, au fost alături de familia Ursu, care l-a condus pe feciorul său Dumitru în ultimul drum.
Dis-de-dimineață clopotele bisericii au zguduit locuitorii satului Codreanca din raionul Strășeni, vestind funeraliile celor doi consăteni Ion și Dumitru, care la începutul săptămânii curente au decedat în urma unei întâmplări tragice. Încercând să-și salveze vecinul, care a coborât într-o fântână pentru a o curăța, ultimul, ghidat de sentimentul de datorie civică și profesională a luat o decizie fatală, nimerind și el în aceeași „capcană” teribilă.
Dumitru Ursu, inspector, ofițer de investigații al Biroului zonal poliție criminală al Sectorului de poliție nr.4 (Codreanca) al Inspectoratului de poliție Strășeni al Inspectoratului General al Poliției al MAI, și-a început cariera profesională odată cu înmatricularea, în anul 2018, în cadrul Academiei „Ștefan cel Mare”. Din primele zile s-a evidențiat prin calităţi deosebite precum disciplina, generozitatea, devotamentul și carisma. Pentru capacitățile sale speciale și disciplină exemplară a fost selectat în calitate de comandant al grupei 183, în toţi cei 3 ani de studii, și, totodată – membru al Gărzii de Onoare a Ministerului Afacerilor Interne, făcând parte din grupul onorific port-drapel.
Vocaţia și bunăvoința prin care Dumitru s-a dedicat colectivului în perioada studenţiei, i-au adus respect şi recunoştinţă din partea colegilor de facultate:
Alina Ciobanu – „Un om deosebit, așa cum rar se mai întâlnesc, a plecat dintre noi lăsând un gol imens. Din păcate Dumitru, tu ai fost ales să pășești dincolo, într-un mod atât de dur, pentru ca noi ceilalți să învățăm și să conștientizăm că moartea este la mai puțin de un pas. Astăzi, am văzut atâția oameni triști, cu ochi inundați de lacrimi și de dor. Nici toate lacrimile din lume nu te pot aduce înapoi. Ne rămân doar crâmpeiele amintirilor să ne aline durerea.
Te vom păstra în inimi pentru totdeauna! Pentru noi rămâi comandantul cu zâmbetul pe buze al plutonului 183.
Ai grijă de tine acolo sus, al nostru suflet de Erou!”
Vasile Şargarovschi – „Este dificil să-mi exprim tristețea în cuvinte. E prea mare. Fie ca amintirile cele mai luminoase despre Dumitru să devină, cel puțin, o mică consolare.
Nu puteam crede că o astfel de persoană ne-a părăsit. Este o pierdere ireparabilă pentru noi toți. Nu contează câți ani a trăit o persoană, ci contează ce fapte a lăsat în urmă. El a adus multe lucruri bune fiecăruia dintre noi.
Domnul să-l răsplătească pentru faptele sale. Condoleanţe rudelor, din toată inima.”
Dorin Sandul – „Dumitru a fost persoana care nu avea nevoie de a fi promovat într-un cerc de oameni pentru a fi apreciat și îndrăgit. El era precum o figură perfectă din puzzle care completa orice tablou.
În calitate de comandant de pluton, era de nepriceput în a-şi manifesta cruzimea sau furia față de colegi. Mereu calculat și cumpătat, reușea să îndeplinească sarcinile stabilite şi să amelioreze conflictele care nu neapărat îl priveau. A fost unicul comandant de pluton investit cu această funcție, din prima zi și până în momentul absolvirii.
A fost persoana care şi-a manifestat bărbăţia nu prin putere fizică, ci prin omenie şi dreptate.
Ce înseamnă curajul? Curajul înseamnă să rezişti în fața fricii și să o faci încă un minut, după ce rațiunea a cedat! Și tu… tu ai rezistat din clipa în care te-am cunoscut și până la ultima răsuflare.
Amintire veșnică, Dumitru!”
Sergiu Chioru – „Fac un efort considerabil pentru a vorbi despre Dumitru la trecut. A fost un Om cu literă mare – cinstit şi săritor la nevoie, pozitiv şi cu un caracter de bărbat adevărat. Punea pieptul la nedreptate şi umărul său când era nevoie de ajutor. Un comandant de pluton sincer si mărinimos. Mereu a servit exemplu prin competenţă, insuflând încredere în forţele sale și celorlalţi.
Prietenia cu el mi-a adus clipe și emoții de neuitat. De fiecare dată atent, te susţinea fără ca să o ceri.
Zbor lin în ceruri!
Mihaela Surucean – „Drag coleg, Îți scriem azi din astă lume Și-ți mulțumim pentru ce-ai fost, Pentru imagini din albume Cărora tu le-ai dat un rost. Plecat, nevrând, ai provocat durere Familiei, prietenilor tăi, Toți îmbrăcați azi în tăcere Și sufocați în ale inimii bătăi…”
Respectând ceremonialul funerar și unele proceduri regulamentare, de către șeful anului de studii, comisarul principal Vladimir Nicorean a fost desfășurat ultimul apel nominal al grupei academice 183. Colegii, pe rând, sugrumați de emoții își confirmau prezența, iar în dreptul numelui „Ursu Dumitru” în lista de apel s-a înscris eterna sintagmă – „Căzut la datorie”.
Prorectorul pentru formare și personal, comisar-șef Iulian Caț a dat citire ordinului rectorului nr.69 ef. din 21 iunie 2022, prin care regretatului i-a fost conferită Crucea „Pentru Merit” a Academiei „Ștefan cel Mare a Ministerului Afacerilor Interne clasa II (post-mortem).