Sporirea activităților de informare și promovare a domeniului polițienesc

În scopul sporirii interesului tinerilor față de domeniul de aplicare a legii și optării acestora în favoarea profesiei de polițist, precum și promovării imaginii Ministerului Afacerilor Interne şi Academiei ,,Ştefan cel Mare” în societate, la data de 5 aprilie, curent a fost organizată o ședință de lucru pe filiera obiectivelor Programului de socializare juridică în școlile din Republica Moldova în condițiile Memorandumului de înțelegere dintre Academia „Ștefan cel Mare” și PH International cu privire la colaborare.

Discuțiile s-au axat pe domenii de interes comun fiind abordate diferite subiecte, printre care:

  • incursiunile teritoriale în cadrul liceelor și școlilor din diferite localități ale Republicii Moldova desfășurate de studenții și cadrele didactice ale Academiei „Ștefan cel Mare”, de comun cu reprezentaţii unităţilor teritoriale ale MAI, în colaborare cu responsabilii din cadrul Programului de socializare juridică în școlile din Republica Moldova în calitate de persoane de resursă pentru prezentarea oportunităților din sistemul polițienesc și informarea tinerilor referitor al ofertele educaționale ale instituției, precum și condițiile de admitere la facultate;
  • posibilitățile de implicare în dezvoltarea conceptului de „Școală de Vară” pentru elevii claselor a IX-a, care au studiat disciplina opțională „Educație pentru Socializare Juridică”;
  • aspecte de consolidare a domeniului de aplicare a legii prin intermediul promovării Cursului „STEM în Criminalistică” desfășurat în instituțiile de tip școlar, în formatul disciplinei opționale, precum și susținerea domeniului vizat de către cadrele didactice ale catedrei de profil, în calitate de experți pe domeniu.

Academia „Ștefan cel Mare” își stabilește drept prioritate desfășurarea, în perioada imediat următoare, a activităților de informare și promovare a domeniului de aplicare a legii în rândul tinerei generații, inclusiv, în contextul crizei motivaționale generate de războiul din Ucraina.