STIMAŢI ABITURIENŢI, în temeiul Ordinului Ministerului Educaţiei, Culturii şi Cercetării pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind organizarea admiterii în ciclul I – studii superioare de licenţă (anual) şi în baza Ordinului MAI cu privire la recrutarea şi selectarea candidaţilor pentru concursul de admitere în cadrul instituţiilor de învăţământ ale MAI (anual), ACADEMIA „ŞTEFAN CEL MARE” VĂ INVITĂ LA STUDII SUPERIOARE:
OFERTELE EDUCAŢIONALE ALE ACADEMIEI se realizează prin intermediul Facultăţii drept, administrație, ordine și securitate publică ce pregătește specialiști de înaltă calificare pentru autoritățile administrative și instituțiile din subordinea MAI și alte organe de aplicare a legii din Republica Moldova.
În cadrul facultății se desfășoară instruirea la două domenii incluse în Nomenclatorul domeniilor de formare profesională și al specialităților în învățământul superior, aprobat prin Hotărârea Guvernului Republicii Moldova nr.482 din 28.06.2017:
- DOMENIUL GENERAL DE STUDII: 042 DREPT.
Domeniul de formare profesională: 0421 Drept.
Specialitatea/programul de studii la ciclul I (licență): 0421.1 Drept (forma de învăţământ cu frecvență, 240 ECTS, studii cu finanțare bugetară, durata studiilor 4 ani) include următoarele specializări:
- activitatea de urmărire penală (ofițeri de urmărire penală);
- expertiză judiciară (experți criminaliști).
Specialitatea/programul de studii la ciclul I (licență): 0421.1 Drept (forma de învăţământ cu frecvență redusă, 240 ECTS, studii cu finanțare bugetară, durata studiilor 5 ani) include următoarele specializări:
- activitatea de urmărire penală (ofițeri de urmărire penală);
- activitate specială de investigații (ofițeri de investigații);
- ordine publică (ofițeri de ordine publică).
Specialitatea/programul de studii la ciclul I (licență): 0421.1 Drept (forma de învăţământ cu frecvență, 240 ECTS, studii contra taxă, durata studiilor 4 ani; forma de învăţământ cu frecvență redusă, 240 ECTS, studii contra taxă, durata studiilor 5 ani) include următoarele specializări:
- activitatea de urmărire penală;
- asistență juridică în instituții publice și private.
Finalizarea studiilor se realizează prin examene de licenţă. Absolvenţii care au promovat examenul de licenţă primesc diploma de licență, titlul obținut – licențiat în drept. Absolvenţilor la studii cu finanțare bugetară la absolvire li se acordă loc de muncă în sistemul MAI și li de conferă gradul special de ofiţer (inspector).
- DOMENIUL GENERAL DE STUDII: 040 ŞTIINŢE ADMINISTRATIVE.
Domeniul de formare profesională: 0400 Științe administrative.
Specialitatea/programul de studii la ciclul I (licență): 0400.1 Administraţie publică (forma de învăţământ cu frecvență, 180 ECTS, studii cu finanțare bugetară, durata studiilor 3 ani) include specializări la solicitarea şi necesitatea angajatorului (MAI).
În cadrul domeniului sunt pregătiți funcționari publici cu statut special la următoarele specializări:
- managementul integrat al frontierei de stat (ofiţeri în domeniul securităţii frontierei de stat);
- investigații speciale (ofițeri de investigații);
- ordine publică/ carabinieri (ofițeri de ordine publică/carabinieri);
- securitatea penitenciară (ofițeri pentru administrația națională a penitenciarelor).
Finalizarea studiilor se realizează prin examene de licenţă. Absolvenţii care au promovat examenul de licență primesc diploma de licență, titlul obținut – licențiat în administraţie publică.