Târgul Locurilor de Muncă

La data de 29 mai 2024, Academia „Ștefan cel Mare” a participat la Târgul Locurilor de Muncă organizat de Direcţia generală ocuparea forţei de muncă municipiul Chișinău, desfăşurat în incinta Palatului Republicii.

În cadrul târgului, reprezentanții instituției au organizat un stand expozițional cu materiale informative în vederea sporirii interesului tinerilor față de domeniul de aplicare a legii și optării acestora în favoarea profesiei de polițist, precum și promovării imaginii Ministerului Afacerilor Interne şi Academiei ,,Ştefan cel Mare” prezentând, totodată, ofertele educaționale și condițiile de admitere la facultatea instituției pentru anul de studii 2024-2025.

Tinerii prezenţi la eveniment s-au arătat interesați de informațiile expuse în cadrul Târgului, de oportunitățile, perspectivele şi evoluția în carieră în domeniul afacerilor interne.