La iniţiativa Catedrei procedură penală, criminalistică şi securitate informaţională, la data de 6 decembrie 2023, studenţii anului III, Domeniul Drept, Specializarea: Activitatea de Urmărire Penală, au efectuat o vizită de studiu la Inspectoratul de Poliţie Centru al Direcţiei Poliţie mun. Chişinău.
La sediului Inspectoratului, studenţii au fost familiarizaţi cu structura organizațională, condițiile de lucru, rolul și atribuțiile ofițerului de urmărire penală.
Totodată, studenții au fost instruiți referitor la modalitatea de recepție și înregistrare a înștiințărilor, precum și sesizărilor cu privire la infracțiuni, efectuarea acțiunilor de constatare, transferul materialelor în adresa organului de urmărire penală, termenul de examinare a sesizărilor, începerea urmăririi penale și propunerile de neîncepere a urmăririi penale, în conformitate cu prevederile Codului de urmărire penală și Ordinului MAI nr. 254 din 18.07.2008. Au avut loc şi sesiuni practice de completare și înregistrare a fișelor de evidență statistică primară.
În conformitate cu programul de studiu, au fost recapitulate prevederile teoretice și tactice la efectuarea acțiunii de urmărire penală „recunoașterea persoanei”, după care a urmat simularea unor exerciții practice și situațiilor-tip în camera de recunoaștere a persoanei din cadrul Inspectoratului de Poliție Centru.
De asemenea, a fost predată tematica organizării activității la fața locului în cazul unor categorii de infracțiuni cu analiza concomitentă a spețelor reale, precum și rolul activ al ofițerului de urmărire penală la fața locului, dar și în cadrul urmăririi penale.
În final, la runda întrebări-răspunsuri au fost discutate problemele actuale în activitatea de urmărire penală, lacunele în legislație, dar și perspectivele profesiei de ofițer de urmărire penală.