La 18 aprilie 2017, Academia „Ştefan cel Mare” a fost vizitată de către rectorul Academiei MAI al Georgiei, Givi Mikanadze, doctor în drept, colonel de poliţie.
În acest context, conducerea Academiei a familiarizat oaspetele cu activitatea de bază a instituţiei în domeniul formării profesionale iniţiale şi continue a ofiţerilor de poliţie, în conformitate cu standardele europene prevăzute de Procesul de la Bologna. Au fost purtate discuţii cu privire la schimbul de informaţii în domeniul ştiinţelor juridice, poliţieneşti, materialelor didactice, experienţei academice, mobilităţii personalului academic şi studenţesc în funcţie de necesităţile instituţionale etc.
După ce a făcut cunoştinţă cu poligoanele de instruire ale Academiei, oaspetele a remarcat dotarea impresionantă a acestora, precum şi gama variată a situaţiilor practice de intervenţie poliţienească (peste 500) care pot fi simulate. De asemenea, a apreciat înalt procesul de instruire desfăşurat de corpul profesoral-didactic în vederea însuşirii cunoştinţelor de specialitate în aşa fel, încât viitorii ofiţeri şi subofiţeri de poliţie să obţină în final deprinderi practice necesare exercitării corespunzătoare a atribuţiilor de serviciu.
Luând în consideraţie faptul că la 2 iunie 2016 Academia „Ştefan cel Mare” a MAI şi Academia MAI din Georgia au încheiat un Memorandum cu privire la cooperarea în domeniul instruirii poliţieneşti, vizita dlui Givi Mikanadze constituie un pas important pentru intensificarea relaţiilor de colaborare dintre instituţiile semnatare.