Astăzi, 18 mai 2022, Academia „Ştefan cel Mare” a organizat „Ziua uşilor deschise”, pentru instituţiile de învăţământ liceal care au solicitat prealabil de a pune la dispoziţia discipolilor săi baza tehnico-materială folosită în procesul de instruire a studenţilor, precum şi de a-i familiariza cu oferta educaţională a instituţiei.
Astfel, în jur de o sută elevi-absolvenţi au avut posibilitatea să viziteze Muzeul Academiei, aulele Catedrei procedură penală, criminalistică şi securitate informaţională, complexul sportiv cu inventar special, tirul electronic cu exerciţii practice şi demonstrative, o expoziţie interactivă de arme, biblioteca instituţiei şi edificiul laboratorului psihologic cu spaţiile de reabilitare.
De asemenea, tinerii au avut posibilitatea să servească o gustare în cantina studenţească renovată recent.
La final, în Sala festivă elevilor i-au fost prezentate filme promoţionale despre viaţa şi activitatea Academiei „Ştefan cel Mare” a MAI.
Evenimentul a oferit posibilitatea de a iniţia şi consolida relaţiile de colaborare dintre Academia „Ştefan cel Mare” a MAI şi instituţiile cu potenţiali candidaţi la studii.