La data de 11 iunie 2024, în contextul marcării Zilei profesionale a Poliției de Frontieră, consemnată anual la 10 iunie, Cercul științific Areopag al Catedrei drept public, securitate a frontierei, migrație și azil a organizat cu studenții anului I de la specialitatea Securitatea frontierei, o masă rotundă studențească cu genericul „Rolul Poliției de frontieră în realizarea dezideratului cu privire la aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană”.
Alături de studenţi, în cadrul evenimentului ştiinţific au participat şi cadrele profesoral-didactice care au prezentat comunicări, reiterând rolul și aportul Poliției de Frontieră în asigurarea securităţii transfrontaliere.
Totodată, comunicatorii au scos în evidenţă acțiunile demarate de structurile Poliției de frontieră în scopul implementării managementului integrat al frontierei de stat şi contracarării criminalităţii transfrontaliere – acţiuni realizate prin cooperare cu autoritățile competente în aceste domenii la nivel European.
Cooperarea dintre IGPF şi FRONTEX, contribuie esenţial la depistarea încălcărilor regimului de trecere şi diminuarea consecinţelor identificate în cadrul controlului segmentului moldo-ucrainean al frontierei de stat, ca urmare a situaţiei create în ţara vecină. Detașarea ofițerilor FRONTEX, oferă sprijin Republicii Moldova în gestionarea crizei la frontieră şi sporeşte gradual capacitățile de securizare a acesteia asigurând un nivel mai înalt de credibilitate în vederea aderării ţării noastre la spaţiul integraţionist European.