Pregătire avansată pentru combaterea amenințărilor transfrontaliere

În perioada 25-29 mai 2026, Departamentul formare competențe speciale al Direcției „CIPAL” din cadrul Academiei „Ștefan cel Mare” a MAI, în colaborare cu formatorii Inspectoratului General al Poliției de Frontieră și reprezentanții Agenției FRONTEX, a organizat și desfășurat cursul de formare continuă cu genericul „Traficul ilicit al armelor de foc, muniții și explozivi”.

La activitatea de instruire au participat 21 de angajați ai Poliției de Frontieră, care și-au consolidat cunoștințele și competențele profesionale necesare prevenirii, depistării și combaterii traficului ilicit al armelor de foc, munițiilor și materialelor explozive.

Pe parcursul celor cinci zile de instruire, participanții au abordat atât aspecte teoretice, cât și practice, vizând cadrul normativ național și internațional aplicabil, identificarea și clasificarea armelor de foc și a munițiilor, indicatorii de risc specifici traficului ilicit, metodele de documentare a cazurilor, precum și mecanismele de cooperare interinstituțională și internațională în domeniu.

Programul de formare a inclus prezentări tematice, studii de caz, exerciții practice și sesiuni interactive de schimb de experiență. Aceste activități au contribuit la dezvoltarea capacităților operaționale ale participanților și la uniformizarea practicilor de acțiune în domeniul combaterii criminalității transfrontaliere.

Desfășurarea acestui curs reflectă angajamentul comun al instituțiilor partenere pentru consolidarea securității frontierei de stat, creșterea nivelului de pregătire profesională a personalului și dezvoltarea cooperării cu partenerii europeni, în vederea combaterii eficiente a amenințărilor transfrontaliere.

La finalul cursului, participanților le-au fost înmânate certificate de absolvire, care confirmă competențele și cunoștințele dobândite în cadrul programului de formare continuă.