Performanță sportivă la Botoșani: locul II la categoria Open

În perioada 13–14 iunie 2026, în municipiul Botoșani, România, s-a desfășurat competiția internațională „Maratonul Nordului”, eveniment sportiv de amploare la care au participat aproximativ 2.200 de sportivi din mai multe țări, printre care Kenya, România, Franța, Ungaria și altele.

În cadrul probei de 10 km a participat inspectorul Crețu Gabriel, asistent universitar în cadrul Catedrei educație fizică și autoapărare a Academiei „Ștefan cel Mare” a MAI, care a obținut un rezultat remarcabil, clasându-se pe locul II la categoria Open.

Participarea și performanța obținută contribuie la promovarea imaginii instituției și la consolidarea prestigiului acesteia în cadrul competițiilor sportive internaționale.