Conferința internațională „Ethical and Social Dimensions in Public Administration & Law”

În perioada 30 mai – 1 iunie 2024, un grup de profesori din cadrul Academiei „Ștefan cel Mare” au participat la Conferința internațională „Ethical and Social Dimensions in Public Administration & Law” (Dimensiuni etice și sociale în Administrație publică și Drept). Evenimentul ştiinţific a fost organizat de Facultatea de Drept și Științe Administrative din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava în parteneriat cu Asociația de Drept și Administrație Publică Suceava și susţinut de Administraţia Publică a oraşului Suceava.

Conferinţa a reunit personalități marcante din România și din comunitatea internațională. Peste 150 de invitați (speakeri, procurori, judecători, avocați, notari, executori judecătorești, cercetători științifici, consilieri juridici, doctoranzi, funcționari publici, precum și studenți de la programele de licență și masterat) au abordat aspecte de evoluție a mediului legislativ, perspective sociale în guvernarea locală, explorarea evoluţiei dreptului public şi analizarea tendinţelor emergente în dreptul privat, securitatea globală şi cibernetică, reforma administraţiei publice şi impactul noilor tehnologii.

Participarea la sesiunile științifice programate în cadrul conferinței s-a desfăşurat în format mixt, atât prin prezență fizică, cât și prin cea on-line, iar scopul lucrărilor conferinței a constat în susținerea tinerilor angrenați în actul de cercetare științifică, expunerea opiniilor și a cunoștințelor juridice, dezbaterea și oferirea de soluții în problematica ce ține de domeniul dreptului și administrației publice.