Noaptea Europeană a Muzeelor

În temeiul Acordului de colaborare între Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei şi Academia „Ştefan cel Mare” a MAI, la data de 19 mai 2018, efectivul instituţiei a participat la Noaptea Europeană a Muzeelor cu un şir de activităţi interactive pentru pasionaţii de istorie şi tradiţii militare.
Începînd cu orele 15:00 în curtea muzeului a fost inaugurată o expoziţie de carte şi filme documentare pe suport DVD, realizate de Academie, cu referire la istoria neamului nostru şi la tradiţiile militare autohtone.
Între orele 15:00-19:00 a activat Cinematograful istoric, unde spectatorii au avut posibilitatea să urmărească filme documentare, ce evocă tradiţiile militare ale acestui ţinut.
La orele 18:00, studenţii Academiei au prezentat Festivalul tradiţiilor militare „Din neam de viteji”, prin înscenarea luptelor cu echipament şi arme de epocă cu muzică de fundal din arealul românesc, urmat de Programul „Platou-Show” cu folosirea armelor de luptă moderne. În final, pentru a consemna evenimentul, pe potriva datinei străbune a răsunat o salvă de tun.
Ulterior, pentru vizitatori a fost organizat Turneul Voinicilor – Pentatlon cu inventar nestandart pe baza armelor de epocă. Învingătorii au fost premiaţi cu diplome nominale din partea organizatorilor.
Pe parcursul evenimentului oaspeţii au avut ocazia să eternizeze momentul cu inventarul de luptă de epocă şi împreună cu studenţii deghizaţi în ţinută medievală. În acest scop studenţii instituţiei au confecţionat uniforme medievale şi arme de epocă pentru copii.
Totodată, vizitatorii au primit câte un pliant cu informaţii ample despre Academia „Ştefan cel Mare” a MAI şi despre condiţiile de admitere la facultăţile instituţiei.