Prezentare de carte

La data de 27 mai 2024, în cadrul Academiei ,,Ştefan cel Mare” a avut loc o prezentare de carte. Lucrarea „Ștefan cel Mare întoarcerea” a fost prezentată de însăși autorul acesteia – directorul interimar al Teatrului Epic ,,Ion Creangă”, scriitorul, Valeriu Ţurcanu.

Oaspetele, într-o formă inedită, a descris studenților prezenți la eveniment creația sa, vorbindu-le despre biografia Marelui Domnitor, evenimente istorice mai puțin cunoscute, precum și despre profilul Sfântului Voievod.

„Îmi doresc ca viața acestui bărbat să stea la temelia unui epos, însă scrierea, care ar înfățișa cele mai grele încercări din viața lui, este peste puterile mele. A dus treizeci și șase de războaie, întrecând, cum zic unii, prin numărul biruințelor pe Alexandru Macedon. Numeroasele lupte și ctitoriile sale ar servi temei pentru tot atâtea romane, piese de teatru și filme artistice, izvorând din dragostea cu care l-au dăruit creștinii și respectul pe care îl are în lumea islamică.” a menționat autorul Valeriu Țurcanu.

Întrevederea a avut loc în contextul consolidării spiritului patriotic al tinerei generații şi promovării valorilor naţionale.