La data de 25 octombrie 2023, studenții Academiei „Ștefan cel Mare” au avut parte de o lecție în care s-a abordat unul dintre cele mai sensibile subiecte. Problematica protecției mediului a fost discutată în limba franceză, în cadrul cursului „L’Environnement. Collecte et traitement des déchets”, desfășurat de trainerul Pierre TOURNIER, expert francez în gestionarea deșeurilor, antrenat într-un ciclu de cursuri de continuitate, lansate de Ambasada Franței în Republica Moldova și Biroul Național AUF.
Audienții, studenți francofoni și formatori ai Departamentului limbi moderne, au fost interesați de acest subiect actual, dar în special de tehnologiile inovative de tratare a deșeurilor.
Discuțiile au vizat provocările și perspectivele de dezvoltarea pe piața locală a unor proiecte de triere, reciclare și reutilizare a deșeurilor.