În perioada 28 octombrie – 3 noiembrie 2023, un grup de studenţi din anul II, III şi IV de studii ai Academiei ,,Ştefan cel Mare”, alături de studenţii Academiei de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza” din Bucureşti, România, au participat la Sesiunea de instruire „Comunicarea este cheia”.
Sesiunea s-a axat pe dezvoltarea competenţelor de comunicare – pilon fundamental în formarea profesională a poliţiştilor. Totodată, studenţii şi-au îmbunătăţit abilităţile de interacţionare eficientă în diverse circumstanţe profesionale şi sociale.
De asemenea, pe lângă workshop-urile teoretice desfăşurate tinerii au avut parte şi de team-building, în cadrul cărora s-au organizat activităţi sportive menite să stimuleze sănătatea fizică, mintală precum şi să consolideze spiritul de echipă. Aceste activităţi s-au axat şi pe îmbunătăţirea condiţiilor fizice necesare în îndeplinirea atribuţiilor profesionale viitoare.
Cursul s-a organizat în cadrul programului de mobilitate KA1, Erasmus+, desfăşurat în oraşul Izvoare, judeţul Harghita, România. Sesiunea a fost o oportunitate unică de învăţare interactivă şi de schimb cultural.