67 de ani de la naşterea Domnului Tudor Roşca, primul Comandant al Academiei Naţionale de Poliţie „Ştefan cel Mare”
29 mai 2014
Astăzi, 29 mai s-au împlinit 67 de ani de la naşterea unui om deosebit, a Domnului Tudor Roşca. Primul Comandant al Academiei Naţionale de Poliţie „Ştefan cel Mare”, cel care a pus piatra de temelie a acestei instituţii superioare de învăţământ.
Acţiunea publică „Ziua Transparenţei: Poliţia şi Comunitatea”
26 mai 2014
În scopul promovării imaginii Academiei „Ştefan cel Mare” şi a Ministerului afacerilor interne, efectivul Academiei a participat cu un program festiv în cadrul acţiunii publice „Ziua Transparenţei: Poliţia şi Comunitatea”, care a avut loc la 22.05.2014 în s. Tigheci r-nul. Leova şi la 24.05.2014 în oraşele Vulcăneşti, şi Cimişlia.
Donaţie de carte Academiei „Ştefan cel Mare”
20 mai 2014
Dl Anatol Petrencu, prof. univ., dr. hab. în istorie, director al Institutului de Istorie Socială „ProMemoria” a făcut o donaţie de carte Academiei „Ştefan cel Mare” întitulată „Teroarea stalinistă în Basarabia: studii, documente, memorii”.
Trainingul organelor de drept pentru combaterea crimelor cibernetice
16 mai 2014
În perioada 12 – 16 mai al anului curent, în oraşul Haga, Olanda, în incinta EUROPOL Delegatia MAI formată din reprezentanţii Centrului pentru combaterea crimelor informatice şi Academiei Ştefan cel Mare” a MAI a participat la atelierul de lucru privind trainingul organelor de drept pentru combaterea crimelor cibernetice, eveniment organizat de EUROPOL cu susţinerea financiară a Consiliului Europei.
Ziua uşilor deschise
29 mai 2014
La 27 mai 2014, de Ziua ocrotirii copilului, în cadrul Academiei „Ştefan cel Mare” a fost organizată Ziua uşilor deschise. Oaspeţii au avut posibilitatea să se familiarizeze cu activitatea instituţiei şi procesul instructiv-educativ vizitînd aulele, laboratoarele şi muzeul Academiei.
Lansarea albumului „Tradiţie şi cultură militară”
20 mai 2014
La 15 mai 2014 în incinta Academiei „Ştefan cel Mare” a MAI a avut loc lansarea albumului „Tradiţie şi cultură militară”, editat de către Asociaţia Obştească „Tradiţii Militare” în colaborare cu Academia „Ştefan cel Mare” a MAI. Evenimentul s-a desfăşurat în Ziua internaţională a familiei, reunind generaţii de adevăraţi patrioţi: studenţii instituţiei şi participanţii la războiul de pe Nistru.
Ziua internaţională a Muzeelor şi Noaptea Europeană a Muzeelor
20 mai 2014
Ziua internaţională a Muzeelor şi Noaptea Europeană a Muzeelor se consemnează la 17 mai de întreaga societate fiind percepută ca o sărbătoare a triumfului adevărului istoric.
Vizita de lucru a Ex-Comisarului Şef al Poliţiei Suedeze dnei Ann-Marie-Orler
15 mai 2014
La data 12 mai 2014 Academia „Ştefan cel Mare” a fost gazda vizitei de lucru a Ex-Comisarului Şef al Poliţiei Suedeze dnei Ann-Marie-Orler, Director al Poliţiei Oficiului Naţiunilor Unite. A avut loc un şir de discuţii în domeniul protecţiei drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, şi în special promovarea femeilor, fetelor la studii în cadrul academiei şi în activitatea sistemului afacerilor interne.
