Primul pas spre performanță

Ofiţerii trecuţi în rezervă şi-ai luat rămas bun de la Drapelul de Luptă al Academiei „Ştefan cel Mare"

7 Jul 2017

La 6 iulie 2017 în cadrul Academiei „Ştefan cel Mare” s-a marcat un eveniment care se înscrie cu certitudine în şirul imens de activităţi realizate în scopul educaţiei militaro-patriotice a tinerei generaţii, prin exemplul generaţiilor precedente, în spiritul dragostei faţă de ţară, faţă de profesia aleasă şi jurământul depus în faţa Drapelului de Stat.

More

Omagiu Domnitorului Moldovei Ştefan cel Mare şi Sfânt la împlinirea a 513 ani de la trecerea sa în eternitate

30 Jun 2017

La 30 iunie 2017, în Biblioteca generală “Tudor Roşca” a fost inaugurată expoziţia cu genericul “Ştefan cel Mare şi Sfânt - Viaţa şi fapte istorice”. Expoziţia documentară consemnează împlinirea a 513 ani de la nefiinţa Voievodului Moldovei, Ştefan cel Mare.

More

A V I Z

21 Jun 2017

Din motive organizatorice şedinţa Seminarului ştiinţific specializat, în cadrul căreia va fi examinată teza de doctor în drept cu tema: „Vandalismul: analiza juridico-penală”, elaborată de către doctoranda Pilat Sofia, conducător ştiinţific: Ulianovschi Xenofon, doctor habilitat în drept, profesor universitar, se transferă pe data de 23.06.2017, orele 15-00.

More

Veteranii MAI şi ai SIS, reprezentanţii DDS „Pantera” al DIP şi ai SPPS în vizită la poligonul multifuncţional al Academiei „Ştefan cel Mare”

8 Jun 2017

La 08 iunie 2017 un grup de veterani ai MAI şi SIS, conducători şi reprezentanţi ai Detaşamentului cu Destinaţie Specială „Pantera” al DIP şi Serviciului de Protecţie şi Pază de Stat au vizitat Poligonul Academiei „Ştefan cel Mare”, destinat instruirii şi perfecţionării prin simularea diferitor situaţii de intervenţie poliţienească.

More

Cadrele ştiinţifico-didactice ale Academiei „Ştefan cel Mare” a MAI în ajutor practicienilor

7 Jul 2017

La 06-07 iulie 2017 un grup de ofiţeri din cadrul Academiei „Ştefan cel Mare” a MAI s-au deplasat în inspectoratele de poliţie din toate raioanele republicii în scopul de a le pune la dispoziţie un set de ghiduri operaţionale (în număr de 24) cu privire la diverse activităţi poliţieneşti, care conţin peste 100 de situaţii tip întîlnite zilnic în activitatea practică. Totodată, ghidurile respective au fost transmise şi angajaţilor din IGP, INP, DP mun. Chişinău, DPF, DTC, precum şi unităţilor sale subordonate din capitală.

More

A V I Z

26 Jun 2017

La 29.06.2017, orele 15-00, în Sala de conferinţe a blocului principal al Academiei „Ştefan cel Mare” a MAI, în cadrul şedinţei Seminarului Ştiinţific de Profil va avea loc examinarea tezei de doctor în drept cu tema „Metode şi mijloace tehnico-criminalistice contemporane aplicate la cercetarea locului faptei”, elaborată de către Badia Andrian.

More

A V I Z

14 Jun 2017

La data de 21.06.2017, orele 16-00, în Sala de conferinţă a Academiei „Ştefan cel Mare” a MAI al RM (str. Gh. Asachi, 21) va avea loc şedinţa Seminarului ştiinţific specializat, în cadrul căreia va fi examinată teza de doctor în drept cu tema: „Vandalismul: analiza juridico-penală”, elaborată de către doctoranda Pilat Sofia.

More

Octavian Moşin – la aniversarea vîrstei de 40 de ani de la naştere şi 15 ani de muncă prodigioasă în cadrul Academiei „Ştefan cel Mare”

2 Jun 2017

Astăzi, în cadrul Bibliotecii Generale „Tudor Roşca” a Academiei „Ştefan cel Mare” a fost inaugurată o expoziţie a lucrărilor capelanului instituţiei, protoiereului Octavian Moşin, doctor în teologie. Evenimentul este prilejuit aniversării a 40 de ani de la naştere şi a celor 15 ani de muncă prodigioasă în cadrul Academiei.

More